Săpături coordonate de Viorel Căpitanul au descoperit aici silexuri cioplite și resturi arheologice din perioada neolitică. Prima atestare oficială a localității Racila are loc la 15 octombrie 1491. Locuitorii Racilei au participat alături de Ștefan cel Mare în mai multe bătălii, cum ar fi cea de la Orbic (1469), Vaslui (1475) și Războieni (1476). De asemena, la 18 mai 1600, Mihai Viteazul a trecut prin acest sat.

În anul 1848, locuitorii comunei au luat parte la Revoluție. La Războiul de Independență din 1977 au luat parte și bărbați din Racila, Gârleni, Blăgești, Racova și Hemiuș, pe fronturile din Rahova, Smîrdan, Vidin. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era reședința plășii Bistrița de Sus a județului Bacău și era formată din satele Gârleni, Racila, Lespezi și Șurina, având în total 1731 de locuitori ce trăiau în 434 de case. În comună funcționau trei biserici ortodoxe și una catolică (în Lespezi), și o școală întreținută din fondurile principesei de Wittgenstein și în care învățau 19 elevi (toți băieți). În Primul Război Mondial, țăranii din Racila, Gârleni, Racova, Valea lui Ion, Blăgești au luat parte la apărarea țării pe fronturile din Oituz, Cașin, Dărmănești, Palanca. Locuitorii de pe Valea Bistriței au trimis reprezentanți la Alba Iulia pe 1 Decembrie 1918, data Marii Uniri.

Anuarul Socec din 1925 o consemnează ca reședință a plășii Bistrița a aceluiași județ, având aceeași alcătuire și o populație de 2252 de locuitori.

În 1950, comuna a luat numele de Racila, după satul de reședință, și a fost arondată raionului Buhuși și apoi (după 1964) raionului Bacău din regiunea Bacău. În 1964, comuna a luat numele de Gârlenii de Sus, la fel ca satul ei de reședință. În 1968, comuna a revenit la județul Bacău, reînființat, și a fost rebotezată în Gârleni.

Localitatea  Gârleni se află la nord de municipiul Bacău, pe Drumul Național DN 15 Bacău – Piatra Neamț. Este așezată pe malul drept al Râului Bistrița și beneficiază de două stații CFR: Lespezi și Gârleni.

 Cercetările  arheologice făcute în această zonă de istoricul băcăuan Viorel Căpitanu au demonstrat că aici erau așezări omenești încă din paleolitic. La punctul numit ”Lutărie”, din satul Lespezi, s-a semnalat prezența unor silexuri cioplite și resturi arheologice din perioada neolitică.

            Cultura clasică -dacică- este ilustrată pe Valea Bistriței  prin produse metalurgice, ceramice, monede, care  atestă o activitate meșteșugărească, ajunsă în sec.III î.d.Hr., la o dezvoltare destul de    matură.Așa cum istoricul clujean  Horia Daicoviciu, în lucrarea sa ”Dacii”, în această zonă  au fost semnalate și cercetate mai multe cetăți dacice. Sfărșitul  sec. al III-lea și sec al VII-lea este o perioadă caracterizată prin continuitatea populației autohtone pe aceste meleaguri, în   ciuda tuturor vicisitudinilor istorice și sociale , în special a năvălirii popoarelor migratoare. Populația din această parte a țării și-a continuat viața în perioada feudalismului timpuriu, în diferite așezări  identificate prin cercetări arheologice. Ea și-a adus o contribuție activă la viața economică, socială și politică a Moldovei, fiind alături de marii voievozi ce și-au pus domnia în slujba consolidării și apărării integrității și independenței Moldovei.

            Așa cum arată C. Matasă (”Câmpul lui Dragoș, Toponimie veche și actuală din jud. Neamț”, București, Ed. ”Casa Școalelor”, 1943, pag.27), într-o unitate geografică denumită Câmpul lui Dragoș, pe care documentele îl așază în ținuturile Bacău și Neamț, sunt menționate în sec. XV-XVII pentru prima oară mai multe localități de pe Valea Bistriței.

            Localitatea Racila – integrată în unitatea geografică ”Câmpul lui Dragoș”-este menționată pentru prima data la 15 octombrie 1491. În lucrarea intitulată ”Documentele lui Ștefan cel Mare” (vol.I, de I. Bogdan, care se află la Biblioteca ”G.T. Kirileanu” din Piatra-Neamț), exustă un ocument authentic la paginile 472-476, în limba slavonă, tradus și comentat. În acest document elaborate la Suceava de Ștefan cel Mare în data de 15 octombrie 1491 (6999) se atestă clar localitatea Racila.

            Locuitorii din Racila au fost alături de Ștefan cel Mare în bătălia de la Orbic (1469), în confruntările de la Vaslui (1475) și Războieni(1476). Împreună cu ceilalți oameni din zonă, la 18 mai 1600, au primit cu entuziasm pe Mihai Viteazul, aflat în drum spre Suceava.

            În secolele XVII-XVIII, așezările de pe Valea Bistriței au cunoscut transformările social-economice și politice specific feudalismului târziu. În prima jumătate a secolului XIX, istoria locuitorilor de aici se va integra în procesul de renaștere națională prin participări active la marile evenimente ce vor duce la edificarea României moderne. În timpul Revoluției din 1848, locuitorii din această zonă s-au ridicat la luptă, sprijinind ideile de înnoire social.

            Un alt eveniment important la care au participat locuitarii din Racila, Gârleni, Blăgești, Racova și  Hemeiuș a fost Războiul de Independență din 1877. Unii au participat direct pe câmpurile de luptă de la Racova, Smîrdan, Vidin, afirmându-se prin eroismul lor.

            Cei de acasă, mai ales din Racila, Gârleni, Blăgești și Racova,  au venit în sprijinul armatei romăne cu bani, cereale, vite, încălțăminte și hrană.

            Ortansa Racoviță (născută Keminger de Lippa) scrie în jurul anului 1890 lucrarea intitulată ”Dicționar geografic al județului Bacău”, premiată de Societatea Geografică Română în sedința adunării generale de la 4-16 martie 1892, despre comuna Gârleni câ, era alcătuită din 5 (cinci) sate și reprezenta reședința plasei Bistrița de Sus, cu stație de drum de fier. Racila era reședința comunei. Aici se aflau primăria și școala. Satele comunei erau Lespezi (cel mai populat), Pălădești, Șurina (care a ținut un timp de Racova) și Gârleni. În 1890, comuna Gârleni era compusă din 452 de familii și 1731 suflete.

            Începutul sec. al XX-lea a fost marcat de marea răscoală țărănească din 1907, care a avut loc  în țara noastră și a cuprins toate satele de pe Valea Bistriței. În desfășurarea evenimentelor s-au marcat unele începuturi de organizare și folosire a elementelor tradiționale de mobilizare a țăranilor la acțiune. Este vorba de trasul clopotelor de  la biserici, sunetul din corn și trompetă.

            În Primul Război Mondial, la lupta pentru apărarea neamului, țăranii au participat cu un eroism  legendary la Oituz, Cașin, Dărmănești, Palanca. Locuitorii de pe Valea Bistriței au trimis reprezentanți la Alba Iulia pe 1 decembrie 1918, când s-a înfăptuit Marea Unire și s-a creat  statul național român.

            Au urmat doua decenii în care zona s-a dezvoltat din mai  multe puncta de vedere. În cel de-al Doilea Război Mondial, mulți locuitori din Racila, Gârleni, Lespezi s-au distins pe front prin fapte de vitejie și au fost   decorați cu ordine și medalii.

            Memoria eroilor este cinstită prin Monumentul Eroilor din satul Lespezi, realizat într-o manieră modernă de arhitectul M. Maica. A fost dezvelit și sfințit la 24 iunie 2001, alături de ”Crucea  comemorativă”, Capela Eroilor și troițele din comună.