Anunț procedură de transfer la cerere, pentru ocuparea postului Inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul compartimentului ”FINANCIAR-CONTABIL”.
În conformitate cu dispozițiile art.502, alin.(1), lit.c), art.506, alin.(1), lit.b), alin.(2), alin.(3), alin.(5) și alin.(8) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare precum și art.VII, alin.(11) din O.U.G. nr.156/2024 privind unele măsuri fisca-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, primăria comunei Gârleni, județul Bacău, anunță declanșarea procedurii de transfer la cerere, pentru ocuparea postului vacant asimilat funcției publice de execuție de Inspector, clasa I, grad profesional superior, în cadrul compartimentului ”FINANCIAR-CONTABIL”.
Se va respecta art.VII din O.U.G. nr.156/2024 privind unele măsuri fisca-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene: ”prin derogare de la prevederile art.506, alin.(8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public, cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public, precum și a conducătorului autorității sau instituției în care își desfășoare activitatea funcționarul public.”
Condițiile generale și specifice pentru ocuparea funcției publice de execuție de Inspector, clasa I, grad profesional superior , în cadrul compartimentului ”FINANCIAR-CONTABIL” sunt:
Studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe economice sau finanțe contabilitate, cu vechime de minimum 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice de execuție.
Documentele necesare și data limită de depunere a dosarului de trasfer:
Funcționarii publici interesați vor depune în termen de 20 de zile calendaristice, pănâ la data de 08.09.2025, ora.15.00 la sediul Primăriei comunei Gârleni, str. Fântânele, nr.17, județul Bacău, următoarele documente:
Cerere transfer de trasfer;
Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
Curriculum vitae în format european;
Copia actului de identitate sau orice alt document care să ateste identitatea, potrivit legii, după caz;
Copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care să ateste efectuarea unor specializări;
Copia cărții de muncă și/sau a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcției publice.
Copiile documentelor de la punctele 4-6 vor fi prezentate în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate cu originalul, iar celelalte documente se vor depune în original.
După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, ulterior verificării dosarului/dosarelor de înscriere, în situația în care vor fi depuse mai multe cereri de transfer pentru aceeași funcție publică de execuție vacantă, se va organiza un interviu cu funcționarii publici solicitanți, pentru verificarea îndeplinirii competențelor specifice în vederea ocupării funcției publice de execuție pentru care se organizează procedura de transfer.
Interviul se organizează în data de 09.09.2025, ora.10, la sediul Primăriei comunei Gârleni, strada Fântânele, nr.17, județul Bacău.
În cazul în care există doar un funcționar înscris ocuparea prin transfer la cerere a postului vacant care îndeplinește toate condițiile specifice, acesta este declarat admis, aprobându-i-se solicitarea de transfer la cerere se către conducerea instituției.
Precizăm că, potrivit art.506, alin.(8) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ ”Transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public. Autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia s-a aprobat transferul la cerere al funcționarului public înștiințează cu celeritate autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public, despre aprobarea cererii de transfer. În termen de 10 zile lucrătoare de la primirea înstiințării, conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public are obligația să emită actul administrativ de modificare a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, cu precizarea datei de la care operează transferul la cerere. Data de la care operează transferul la cerere nu poate depăși 30 de zile calendaristice de la data emiterii actului administrativ.”
Persoană de contact: Bulău Camelia-Mihaela, consilier superior în cadrul Compartimentului resurse umane:
- telefon 0234-269263, fax 0234-269263
- e-mail :primăria.girleni@yahoo.com.
Publicat azi 18.08.2025 prin afișare la sediul instituției și pe pagina de internet www.primariagarleni.ro.
Anexăm la prezentul anunț Fișa postului