Ambrosia artemisiifolia este unul din factorii principali ai rinitei alergice,ale astmului bronșic.

Ambrosia artemisiifolia este unul din factorii principali ai rinitei alergice,ale astmului bronșic.

ÎN ATENŢIA CETĂȚENILOR COMUNEI GÂRLENI

Pentru combaterea buruienii AMBROZIA :

Art. 1. – (1) Proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, denumită științific Ambrosia artemisiifolia, pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane.

(2) în scopul distrugerii buruienii ambrozia și al prevenirii răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice. Aceste măsuri se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia.

(3) Beneficiarii lucrărilor de construcții au obligația ca pe terenurile afectate de lucrări să ia măsurile necesare pentru evitarea instalării sau răspândirii buruienii ambrozia.

(4) Lucrările de întreținere a terenului în vederea combaterii buruienii ambrozia în ariile naturale protejate stabilite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, se fac potrivit planului de management al ariei naturale protejate.

Art. 2. – în vederea stabilirii soluțiilor corespunzătoare pentru combaterea buruienii ambrozia, Ministerul Mediuluiîmpreună cu Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară anual campanii de informare și conștientizare împreună cu parteneri locali, stabilind măsurile ce se impun pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii invazive și eradicarea acestei plante.

Art. 3. – (1) Nerespectarea prevederilor art. 1 de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole constituie contravenție și se sancționează cu avertisment.

(2) Constituie contravenție nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole și se sancționează cu amendă de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

(3) Limitele amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (2) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

Art. 4. – Contravențiilor prevăzute la art. 3 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 5. – Verificarea și constatarea nerespectării de către proprietarii sau deținătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcții, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole a dispozițiilor art. 1, precum și aplicarea sancțiunilor potrivit prevederilor art. 3 se fac de către o comisie mixtă, constituită prin ordin al prefectului, formată din specialiști desemnați din cadrul direcțiilor pentru’agricultură județene, respectiv a municipiului București, comisariatelor județene ale Gărzii Naționale de Mediu, direcțiilor județene de sănătate publică și autorității publice locale pe a cărei rază teritorială se face controlul.
AMBROZIA (Ambrosia artemisiifolia): Ambrozia este o buruiană aparent inofensivă, dar care le poate cauza probleme serioase de sănătate persoanelor alergice.Denumită popular în România, în funcție de zonă, Floarea pustei sau Iarba de pârloagă , ambrozia apare mai ales vara. Cum însă anul acesta temperaturile au fost mai ridicate față de media multianuala, planta a crescut încă din luna mai. Ambrozia (Ambrosia)este un gen de plante erbacee, sau de arbuști, aparținând familiei Asteraceae, provenind din America de Nord și America de Sud, de unde s-a răspândit prin Europa. Genul acesta cuprinde aproximativ treizeci de specii de plante anuale sau perene, care cresc în special în regiunile plate, sărace în apă și nisipoase. Speciile de Ambrosia produc cantități mari de polen, care, prin diseminare anemocorică, poate fii unul dintre principalii declanșatori ai rinitei alegice („febra fânului”). Ambrozia (Ambrosia artemisiifolia) este o plantă anuală, perenă, prezentă în grădini, pe marginea cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și al bazinelor piscicole, pe marginea drumurilor și a căilor ferate, în apropierea dărâmăturilor, pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, respectiv pe terenurile lipsite de vegetațieși prost întreținute. Ca urmare a modului în care se răspândește și se înmulțește, această buruiană este considerată o plată invadatoare. Pe lângă faptul că poate provoca pagube importante în culturile agricole, ambrozia are efecte negative asupra sănătății umane, prin producerea de alergii. „Alergiile provocate de această plantă apar cu precădere în lunile august și septembrie, după polenizare. Polenul afectează sănătatea populației prin producerea de rino-conjunctivite (înroșirea și „lacrimarea ” ochilor, alături de secreții nazale – n.r.), astm bronșic, foarte rar dermatită de contact, urticarie. Planta este nocivă prin efectul și cantitatea de polen pe care o răspândește în atmosferă cu ajutorul vântului, afectând sănătatea omului. Cercetările efectuate în mai multe state europene arată că polenul eliberat de buruiana Ambrosia artemisiifolia este unul din factorii principali ai rinitei alergice și reprezintă cauza manifestărilor severe ale astmului bronșic întâlnit la sfârșitul verii la un număr tot mai mare de persoane.  Cercetările efectuate au condus la concluzia că speciile de plante care aparțin genului Ambrosia sunt printre cele mai nocive plante existente, prin alergiile pe care le produc asupra sănătății publice. Dintre acestea, cea mai nocivă și mai răspândită este specia cunoscută sub denumirea științifică Ambrosia artemisiifolia, denumită popular în România, în funcție de zonă, Floarea pustei sau Iarba de pârloagă. în Europa, este răspândită din Anglia până în Rusia, constatându-se o invazie concentrată în zona centrală a Europei iar în România este întâlnită aproape pe întreg teritoriul țării Rezultatele cercetărilor arată că primele simtome alergice apar la o concentrație atmosferică de 10 – 29 grăunciori de polen/m3 de aer iar la o concentrație de peste 30 grăunciori de polen/m3 de aer, reacțiile sunt tipice bolii iar când concentrația depășește 100 grăunciori de polen/m3 starea de sănătate a persoanelor sensibile se agravează, stabilindu-se astfel un prag critic de 30 grăunciori de polen/m3 de aer. O singură plantă poate produce într-un singur sezon până la un miliard de grăunciori de polen. Se apreciază faptul că, în ultimii ani în România, această specie de buruieni începe să se răspândească pe areale din ce în ce mai mari, constituind un real semnal de alarmă, atât ca urmare a fenomenului de încălzire globală cauzat de procentul de creștere a concentrației de dioxid de carbon dar și ca urmare a numărului mare de grăunciori de polen produși de o singură plantă și eliberați în atmosferă în timpul verilor călduroase. Metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia sunt: cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată, distrugerea cu unelte agricole, smulgerea în cazul unor suprafețe izolate, efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole, erbicidarea, după caz. Combaterea prin lucrări mecanice (arat, discuit) se aplica atunci când se află răspândită pe terenurile agricole, cosit manual sau mecanic pe celelalte terenuri nelucrate sau aflate în paragină iar în situația când planta este răspândită sub forma unor focare izolate se poate distruge prin utilizarea unor unelte adecvate sau prin smulgere, utilizându-se mănuși de protecție pentru evitarea iritațiilor. Utilizarea erbicidelor este posibilă numai cu recomandarea specialiștilor de la direcția pentru agricultură județeană Bacau în ceea ce privește tipul de erbicid, doza necesară și momentul aplicării.Prevenirea răspândirii acestei plante presupune, în primul rând, identificarea ei, depistarea timpurie și distrugerea cât mai rapidă. Oricine poate ajuta la împiedicarea răspândirii ambroziei prin dezrădăcinarea și distrugerea acesteia, înainte de a produce polen șisemințe. în anul 2019, autoritățile publice locale prin agenții agricoli angajați sau persoanele desemnate din cadrul acestora, verifică, constată și stabilesc suprafețele de teren cu buruiana ambrozia. Pentru recunoașterea morfologică al plantei, va prezentam mai jos principalele imagini cu Ambrosia artemisiifolia , aflata in diferite faze.

Primar,

TANCAU EUSEBIU-IULIAN

[bsk-pdf-manager-pdf id=”706″]

menu
menu
Sari la conținut sikerimm